Viata atarna doar de o scanteie!

Stateam in pat. Ma trezisem doar de vreo 10 minute. Varul meu inca dormea. Ascultam tunetele ce se auzeau de departe. In rest, liniste…Calmul dinaintea furtunii…

Monotonia acestei dimineti ave asa fie sparta.

Tunet. Foarte aproape. Am avut impresia ca vad o flama albastruie la priza. M-am dat jos din pat si am iesit in pragul usii. Bunica vine speriata…Eram toti 3 in usa: eu, Teo si Saby. Bunica strangea cateva rufe puse afara pe uscator sa se usuce.

Zgomot infernal…un fulger puternic s-a descarcat in fata mea, in curte. Nici nu stiu cum sa descriu zgomotul…a fost ca o pocnitura de bici exact langa ureche. Mi s-a taiat respiratia…nu din cauza fricii cat din cauza panicii create in jurul meu. Varu’miu a tasnit de langa mine ca TGV-u si s-a ascuns sub plapuma, bunica se panicase...nah, batranii…Incercam sa-mi pastrez calmul. Suna telefonul. Mama. “Scoate tot din priza…ACUM!!!...aprinde candela cu care am luat lumina in noaptea de Inviere…Ia cateva crengute de salcie uscata si arunca-le in curte!” Obiceiuri. S-a dezlantuit o ploaie torentiala. 10 minute. Soare. (Cineva isi bate joc de noi). Dinspre Barsa vin iarasi nori negri. Iar incepe ploaia. O rapaiala de 5 minute, cu grindina. Liniste. Un soare cu dintii a invins norii care incep sa se imprastie…Calmul de dupa furtuna.

…hmm…imi plac fulgerele. Am prostul obicei de a sta afara cand fulgera si nu ploua. Dar nu credeam ca voi putea “vedea” (daca se poate spune asa) unul. Daca a fost doar imaginatia mea? Dar nu cred. Prea am simtit acea zguduitura puternica.

Si…uite…viata atarna doar de o scanteie.