RSS

Unde mai mergem


Brasovul e atat de mare incat ar putea sa satisfaca orice capriciu in materie de baruri, cafenele sau restaurante. Am tot fost, o parte a celor de pe blogul asta, in diferite baruri in ultimele 2 luni si acum a devenit ca un fel de traditie sa mergem undeva si sa povestim de tot ce s-a intamplat de cand am intrat la liceu. E relaxarea noastra. Nu vreau sa ma dau eu mare cunoscatoare pentru ca nu sunt nici pe departe asa ceva, doar vreau sa spun cate ceva de cele pe care le-am vizitat.

  • Bavaria: de pe Republicii cum urci dinspre Modarom, la dreapta pe gangul de mai sus de Stefanel. E dragut locul, are o terasa destul de mica, dar noi oricum nu am fost afara. Ne-am hotarat sa mergem in Bavaria pentru ca vroiam sa mai schimbam putin aerul. E frumos aranjat, angajatii draguti. Am fost jos, nu stiu daca pot spune subsol ca asa ma gandesc la subsolul de la scoala. Oricum, mult mai jos decat nivelul... obisnuit al strazii. Preturi destul de ridicate, dar totusi e restaurant. Am stat la o masa de 6 persoane, dar exista si mai mici.
  • Cafe de Paris: asta e tot de pe Republicii, doar ca pe partea opusa gangului care duce la Bavaria. Dragut, intim, destul de mic. Tot asa, am fost jos, doar ca aici nu e chiar subsol. Au mese de patru persoane, din cate am vazut doua locuri: unul jos si unul la etaj. Jos era dragut, cu o plasma mare in spate, bar in cealalta parte. Singura chestie cand am fost a fost ca e destul de aglomerat si e foarte mult fum de tigara. Preturi bune, chiar destul de ieftin. Muzica de club in principal, dar ascultabila de oricine. Chelnerii nu s-au remarcat prin nimic deosebit, dar au fost acolo sa isi faca treaba.
  • Mado: tot pe Republicii, aproape de iesirea in Piata Sfatului. Are o terasa destul de mare, foarte multe chelnerite. Am fost aici inspre iarna, asa ca terasa nu era pusa inca. E foarte fain, are multe parti, aranjat cu gust. Aici am fost la etaj. Angajatii iar foarte draguti, preturi destul de bune (4 cupe de inghetata - ciocolata, menta, capsuni si vanilie - la 8 lei), muzica faina. Chiar vi-l recomand.
  • Friend's Cafe: am fost aici cand ar fi trebuit sa ma intorc la scoala. Dar cine ar fi ratat o ocazie atat de buna de relaxare? Nu multi. Micut, in culori vii, mai sus de McDonald's, pe acelasi gang cu Taverna Sarbului. Are scaune foarte mari si foarte faine, care mi-au placut la nebunie. O plasma imensa. Bar cu un barman care seamana cu Chris Martin. Ah, ce iti trebuie mai mult? Preturi bune, servicii bune. Cum intri acolo te invaluie asa un sentiment de relaxare si de distractie. Vei pleca de acolo cu zambetul pe buze, cu siguranta.
  • Crew: l-am lasat pe asta ultimul pentru ca e locul nostru "de bastina". Trebuie sa recunosc ca e locul meu preferat si m-am atasat de el. Avem locul nostru, probabil chelnerii s-au obisnuit cu noi acolo. E fain, intim, muzica fainuta, plasme si geamuri imense cu vedere in Balcescu. Preturile sunt acceptabile, dar oricum orice bar te seaca de bani daca il frecventezi prea des (luati cazul meu). Pot spune ca fac o cafea nebuna, frappe-ul e mai mult decat super, dar am zis ca ma las de cofeina. Cocktailurile de fructe sunt la fel foarte faine (de la Ramo le-am preluat si eu), iar meniul are intotdeauna ceva care sa ne faca sa radem. De fiecare data cand ne este adus meniul, il rasfoim si ajungem la ultima pagina cu "De rontait". Si ultimul lucru de pe pagina e "Paine cu untura si ceapa". Dar tot ramane preferatul meu.
Daca aveti un loc preferat si vreti ca si altii sa afle, spuneti. Sigur o sa il vizitam si noi in curand.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu