Totul s-a terminat asa cum a inceput…rapid, neprevazut, surprinzator.
Dar de fapt…nici nu a inceput…
A fost doar un scurtmetraj…participand la un festival improvizat, la colt de strada. Atat, si nimic mai mult.
Pe neasteptate ai inceput sa scrii scenariul a ceea ce avea sa ramana doar o briza de vara intarziata; doar o “holiday affair a long distance”. Ai inceput, si acum imi amintesc cu nostalgie, cu un banal “neatza”, dar pe care tu il faceai colorat (si inca il faci) prin felul inocent in care il spuneai. Ai intrat in vorba cu mine, ai intrat in viata mea ca un vartej, ai facut sa am incredere in tine. Abia daca ne vazuseram fugitiv de cateva ori si schimbaseram doua-trei cuvinte. M-ai luat prin surprindere. Priveam cu uimire spectacolul ce se desfasura in fata mea, pe ecranul patrat si lipsit de orice urma de caldura al calculatorului. Nu-mi venea sa cred. Ti-am si spus-o.
Tin minte ca prima oara am vorbit mult, vrute si nevrute. Imi amintesc anumite subiecte, poate erau infantile, lipsite de sens si logica, dar cu un scop (pe atunci, poate) sigur. Ne desparteau cateva sute de kilometri, dar ne unea acea infantilitate caracteristica noua si acel spirit liber si jucaus (sigur suna cam girlish si prea romantic sau siropos, dar poate asta gandeam). M-ai invitat, subtil, la un joc provocator. Am acceptat si am inceput sa joc cu regulile tale, dar in felul meu. Insa, mintea mea parca tot nu vroia sa accepte ce un instinct rebel ma indemna sa fac. Ai procedat ca oricare baiat (era de asteptat) si mi-ai cerut o poza. Nu obisnuiesc sa fac acest lucru. Am facut insa o exceptie (pentru tine). Si mai multe din acea zi nu mai stiu. Atat imi mai amintesc ca mi-ai cerut numarul de telefon si m-ai intrebat daca ma derajeaza sa-mi dai beep-uri. Cat de foarte educat mi s-a parut!(:p; poate si putin ciudat). Ai inceput sa-mi dai mesaje, beep-uri. Continuam sa vorbim si pe mess (ii multumesc din inima persoanei careia l-a inventat) si inca imi parea totul ireal. Nu mai stiam ce sa cred. Am intrat in jocul tau nebunesc si marturisesc ca m-a luat valul. Necunoscutul ma incita, ma facea sa-mi doresc mai mult. Acele conversatii pe neve (= nevazute) trezeau in mine un anume interes, o curiozitate si ceva inexplicabil. Imi aduc aminte ceva ce m-a facut sa rad. Spuneai ca atunci cand va incepe scoala, sa-ti dau un semn, sa te ciupesc de fund (funny:PJ), sa-ti dau o palma, orice. Din simplul motiv ca tu erai timid (sau cel putin asa ai zis; sincer ca nu te prea credeam).
A inceput scoala. Stiu ca ne-am intalnit pe coridor. Un “neatza” cu un zambet cald afisat pe o fata posomarata (era prima zi de dupa vacanta) si un sarut fugar pe obraz. O plimbare rapida prin catacombele noastre fabuloase (spun rapida pentru ca “ne-am plimbat” de ziceai ca ne alearga cineva) si cam asta a fost tot pe ziua aceea. Si daca stau s ama gandesc mai bine, asta a fost tot ce s-a intamplat. Vreo cinci minute singuri, pe fundalul unor zgomote infernale (ca doar era pauza) si apoi un “pa-pa!” sec.
A fost frumos, ce pot sa spun. Recunosc, incepusem sa-mi cam prind urechile (pentru prima data). Si inca nu stiu cum ai reusit asta. Inca te mai privesc cu coltul ochiului, imi place zambetul tau cat jumatate de planeta si iti pot recunoaste vocea subtire oriunde (ti-am zis, nu stiu cum ai reusit s-o ai asa:P). Inca mai trec insistent pe langa clasa ta, poate poate mai reusesc sa am parte de un zambet, de un “neatza” sau “servus”.
A fost frumos cat a durat...daca a durat…daca a fost…sau cel putin…pot spune ca mi-a placut…dar daca s-ar fi si finalizat frumos…:-<…oricum…multumesc pentru inca o pagina pictata vesel in cartea vietii mele (capitolul “Amintiri ce nu vor muri vreodata”)…
As vrea sa-ti si spun toate astea…sa ne amintim odata ce s-a intamplat… undeva … candva … la o ceasca de cafea…pe o banca in parc…in drum spre facultate, inghesuiti intr-un troleu aglomerat…sa zambim iarasi cu acea inocenta de atunci…o urma de nostalgie sa ne umbreasca chipul…ce mult as vrea…
Dar trebuie sa-ti spun “adio!”, sa ma conformez cu faptul ca te voi mai vedea un an pe coridoarele prea putin primitive ale scolii…si ca apoi…vei ramane o amintire frumosa…a primului an de liceu…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu