Inceputul inceputului

Ai uita prima bicicleta care era numai a ta? Sau prima oara cand ai simtit fluturasi in stomac? Sunt momente care ne marcheaza viata, fara doar si poate. Prima zi de liceu e una din ele.
Mai tii minte cate emotii aveai cand ai intrat pentru prima oara in sala festiva? Cate fete necunoscute... toate pareau la fel. Nu credeai ca te vei obisnui vreodata sau ca vei aunge sa cunosti cate ceva despre fiecare persoana de acolo.
A trecut primul an. Primul an ca boboci. Cel mai frumos an din viata mea pe care nu l-as da pentru nimic in lume. A fost greu in unele locuri, a fost distractiv. Nu voi uita palpitatiile pe care le simteam cand stiam ca va incepe o noua zi acolo. Nu voi uita cafeaua bauta la subsol si la etaj. Nu voi uita bordura pe care stateam. Stiu ca nu e neaparat o chestiune de uitare, avand in vedere ca in 3 luni ne intoarcem, dar nu credeam ca acel loc va fi atat de aproape de fiinta mea pana la urma. A fost un infern la inceput, nu credeam ca imi voi gasi locul. Dar am cunoscut niste oameni extraordinari (unii dintre ei scriu pe blogul asta). Nu am ce regreta. Au fost cele mai tari senzatii si singurul an de scoala in care nu am venit atat de des cu nervi acasa.

Acesta sa fie sfarsitul inceputului? O sa-mi fie dor de locul ala 3 luni de zile si de toate persoanele din el. Nu pot spune ca toate imi sunt simpatice, dar evident ca fiecare loc trebuie sa aiba si persoane mai putin placute pentru a fi echilibrat. Doar un an s-a dus in care abia spre sfarsit ne-am dezmeticit. Imaginati-va doar urmatorii 3...