Moda ma omoara. Pentru ca ma seaca la culme. Cand incerc sa schimb programul la TV intre Utv si Mtv dau peste Fashion ala. Nu stiu cum se numeste. Ala de sunt toata ziua defilari hai-hui cu tipe care se chinuie in pantofi platforma de un picior (unitatea de masura, that is).
Nu sunt cu moda. Nicidecum. Ma imbrac dupa cum ma taie capul, avand un singur principiu: daca imi place mie cum arat atunci e ok. Niciodata nu am spus ca vreau bluza aia de 2 milioane de la Rossignol sau ca vreau sa ma tund la hairstylistu' lu' peste. Asa ca incerc sa combin. Nu ma intrebati, nu voi reusi niciodata sa explic ce se intampla in mintea mea in momentul in care stau in fata sifonierului. Scot, probez, le dau jos, le iau iar, le dau jos, iau altele, ma schimb, ma dau cu parfum, nu-mi convine, schimb blugii, schimb bluza. O iau de la capat. Ma dau batuta si iau pana la urma ce-mi pica in mana.
Nu vroiam de fapt sa trancanesc de haine. Se vede din titlu. Vreau sa spun ce obsesie am eu: ochelarii mei de soare. Scurta istorie: imi place de Johnny Knoxville si acest personaj notoriu are niste ochelari aviatori de care m-am indragostit pana peste urechi cand am vazut "Jackass". Vreo 6 luni am cautat incontinuu. Nu am gasit nicaieri, nici nu era moda cu tipul asta de ochelari. Cand sa arunc prosopul, au aparut: ei, cei mai frumosi ochelari pe care i-am vazut pana atunci. Aviatori. Si stateau in fata mea, pregatiti sa fie insfacati, probati si rasprobati, purtati oriunde si oricand. I-am luat si asa a inceput povestea mea de dragoste cu aceste obiecte, ati zice voi, neinteresante, cotidiene. Dar nimeni nu se baga intre mine si ei (eventual vreo musca tupeista). Nebunie? Nu, doar ii ador pana la boala. O forma foarte ciudata, intr-adevar.
Si cand am primit si a doua pereche de aviatori am crezut ca viata mea e completa. Cel putin pe planul asta. Lentile mai mari, rama subtire, aproape oglinda. Un deliciu sa ii vad. Aveam toate motivele sa fiu fericita. Asa ma vedeam. Doar ca acum a intervenit alta problema: cum sa imi impart timpul in asa fel incat sa am ocazia sa ii port pe amandoi? Au fost sovaieli ingrozitoare, stateam cate 10 minute cu ambele perechi in fata, probandu-le in oglinda, neputandu-ma hotari care ar putea fi compania mea atunci. Indeciziile astea au durat vreo 3 luni, asta pana m-am hotarat sa iau ambele perechi la mine.
E un fel ciudat de a povesti ceva. Acum ma uit la una din perechi si ma gandeam cand voi mai avea ocazia sa o port. E ciudat sa vorbesc despre asta, dar e ceva ce ma defineste. Daca am putut scrie de o ceasca de cafea, atunci cred ca pot scrie lucruri mai profunde despre niste aviatori. Cu ei am fost in multe locuri, am citit multe pagini, am ras de multe ori, mi-au ascuns nervii si lacrimile. Fara ei la indemana ma simt fara echipamentul de protectie. Orice, dar cu ochelarii mei aviatori!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu